Am așteptat lumina verde din dreapta ușii. Cerusem audiență cu subiectul “ Solicitare pentru utilizare credit“ și-mi pregătisem în gând argumentația pentru necesitate, sperând că voi putea convinge.
“Te rog intră și ia loc. “
Pe Bărbatul din spatele Biroului l-am întâlnit o singură data. La angajare. Sistemul nu necesită contact direct, fluxurile proceselor fiind înlănțuite în cascadă și se reglează prin bucle de feedback iar rezultatele se reflectă la final, prin creditele de pe card.
Creditele…
Am așteptat preț de câtva timp ca Bărbatul din spatele Biroului să-mi vizualizeze istoricul și performanțele. Nu-i puteam citi pe față nicio reacție. Codul de conduită nu permite manifestări emoționale sub nicio formă iar pentru o clipă m-am surprins întrebându-mă dacă Bărbatul din spatele Biroului are viață personală. Dacă e Om.
“Da… Deții nivelul platinum. Te rog, detaliază solicitarea. “
Știam că pentru varianta pe care o doream trebuie să fiu concisă, cu argumente puține dar imbatabile. În tinerețe foloseam creditele doar pentru confortul personal, pentru lucruri inutile și plăceri efemere.
Însa venise momentul.
“Doresc aprobarea pentru Dealul cu Dor. “
Mă privește fix câteva secunde.
“Asta înseamnă valoarea totală a creditelor.“
“Da. “
Privește din nou situația din baza mea de date.
“ Observ o creștere exponențială a nivelului creditelor pe ultimii 30 de ani. Cum motivezi? “
Nu cad în capcană. Bărbatul din spatele Biroului știe că e un joc. Eu mint și el mă crede. Poate că până la urmă e capabil de sentimente.
“Eliminarea pierderilor. Majorarea exponențială a profiturilor. Pe scurt, eficiență la nivel platinum. “
Zâmbesc.
“ Înțeleg. “
“Total credite pentru Dealul cu Dor…Conform calculelor, totalul timpului alocat este de o clipă. Scopul solicitării? “
“ Recreațional. “
“Înțeleg. O ultimă precizare. Sunt obligat să te averizez că la Revenire cardul va fi null. Va fi necesară reluarea procedurilor de reautorizare în sistem de la nivel zero. “
“ Sunt în temă cu procedura. Sunt de acord. “
Bărbatul din spatele Biroului își îndreaptă spatele în spatarul scaunului, încercând să mascheze cu un gest procesele de gândire care-l conduc la momentul deciziei.
“Timpul audienței tale s-a încheiat. Vei primi răspunsul prin flux. “
Părăsesc încăperea și zâmbesc în gând. Dacă am reușit să conving, voi primi aprobarea pentru O CLIPĂ pe Dealul cu Dor.
Ce nu știu ei e că O CLIPĂ acolo e cât o viață aici. Am lucrat la proiectul mașinăriei și cunosc codul.
Poate că totuși și ei sunt Oameni.
Un pont: Recomand un serial, “Omul din castelul înalt“, după romanul omonin al lui Philip K. Dick. Universuri paralele. Eu am fost entuziasmată de interpretarea lui Rufus Sewell în rolul John Smith și a lui Cary-Hiroyuki Tagawa în rolul lui Nobusuke Tagomi.