Adu-mi aminte…
Adu-mi aminte atunci cînd uit pentru ce am fost creată. Vorbeşte-mi din cînd în cînd despre fragilitate. Veghează şi nu lăsa duritatea să se depună în mai mult de un strat. Va fi greu mai apoi să ajung la miez, miezul acela pe care-l ascund din ce în ce mai adînc.
Îndoaie-mă uşor si aşează-mă pe suprafeţe calde. Cele ale palmelor tale. Cîntaresc cît o răsuflare.
Priveşte-ma în detaliu. Împodobeşte-mă în detaliu. Rîzi de detalii. Ştii că mi se potriveşte orice doreşti sau orice-mi imaginez. O pereche de coarne de cerb sau o dantelă, atitudini de ţarină sau lascivităţi de lolită. Nu uita totuşi că nu renunţ la condurii din cleştar. Cu tocuri de 12. N-aş putea să calc cu talpile goale peste aşchii de cotidian.
Nu mă deranjează să rămăn aşa atît timp cît mă priveşti în ochi. De aproape şi cu foarte multă atenţie.
Dar te implor! Nu pronunţa cuvîntul…
Păpuşă…