Nu sărbătorim nimic. E doar o zi oarecare. Şi doar un interval de timp în care tu eşti acolo şi eu aici. Îţi las aici cadoul meu pentru o zi oarecare. Asta.
Deschide-l!
Vă aduceţi aminte cînd, copii fiind, intraţi într-o cofetărie? Vitrinele frigorifice cu prăjituri? Amandine, savarine, choux a la creme… Frişcă şi ciocolată ? Dar mirosul? Hmmm? Şi mai ştiţi cît de greu era să spuneţi sau să indicaţi cu degetul o singură prăjitură?
Am intrat recent într-un magazin de bricolaj, special pentru secţiunea de gradinărit şi brusc m-am trezit ca-ntr-o cofetărie. M-am comportat exact ca acolo, neputîndu-mă decide la un singur sortiment
Şi iată ce am pus în coş: cu frişcă, lămîie, cu fructe de pădure, cu piersici şi căpşune. Şi puţină ciocolată. Aşa se întîmplă cînd eşti pofticios
Staţi, nu vă grabiţi să săriţi către finalul cu “… şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi” fiindcă nu toate basmele se termină cu happy end, deşi eu pe alea le prefer.
Povestea mea este despre o întîlnire specială, una dintre acelea care-ţi rămîn întipărite în memorie pentru totdeauna. În cazul de faţă, în memoria olfactivă.
Ştiţi sigur la ce mă refer pentru că sigur vi s-a întîmplat şi vouă să asociaţi un anumit moment cu un anumit gust sau un anume parfum.
Nu sînt sigură că dacă deznodămîntul ar fi fost fericit, aş mai fi fost tentată să scriu cu patimă un post despre întîlnirea mea efemeră cu o floare. Poate tocmai fiincă satisfacţia a fost de scurtă durată a condus la un fel de idealizare, de sublimare a experienţei pe care o numesc aşa:
Am avut cîndva un Angraecum Veitchii…
N-am nici cea mai mică intenţie să transcriu fişa plantei ci doar să vă arăt şi să vă povestesc pe scurt cum anume m-a vrăjit. Am găsit-o într-o noapte, pe un site românesc pe care îl accesez frecvent în căutarea orhideelor speciale, ca unic exemplar înflorit şi m-am repezit s-o pun în coş. N-a fost un “blind buy” pentru că teoretic ştiam totul despre ea.
De data asta aveam de-a face cu un exemplar matur, înflorit, ceea ce mă scutea de aşteptarea cu anii a unei tije cu boboci de flori în cel mai bun caz.
Şi iată ce-am primit :
Ceea ce nu pot reda pozele este ceea ce aşteptam cu nerăbdare să fie revelat : parfumul. Nu eram la prima experienţă în miez de noapte, de genul “ridică-te din pat şi scoate pe balcon ghiveciul ăla că o să ne omoare mirosul pînă mîine dimineaţă…” aplicat pentru hoya, dar de data asta a fost altfel.
Vreo două zile n-a dat semne că ar avea vreun gînd şi tocmai mă pregăteam să mă victimizez că aşa mi se întîmplă mie întotdeauna, că numai mie mi se poate întîmpla, blabla-uri menite să-mi oblojească puţin năduful.
În a treia noapte am stins veioza ca de obicei şi doar la cîteva minute am simţit un parfum… divin! În valuri. Și mi-am zis că nuuuuuuuuuuuu se poaaaaaaaaaateeeeeeee! Am luat urma și am ajuns la ea.
Ştiţi a ce miroase? A iasomie! Și numai noaptea și numai cu luminile stinse. Dacă am aprins lumina, în scurt timp a încetat să mai miroase.
Acum pot spune că știu. Și că nu uit.
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu cînd mă gîndesc, la fel ca marele nostru Creangă, la minunăţiile înflorite în balcon mai ast-vară, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. Şi care e perioada cea mai potrivită pentru a răsfoi folderele cu poze decît cea în care tocmai nebunia asta florală lipseşte aproape cu desăvîrşire. Adică acum, în miez cumplit de iarnă.
Desi am o oarecare experienţa de “floricit” (grădinărit nu pot să-i zic fiindcă acţiunea se desfăşoară în interiorul casei), constat că mă situez tot la nivelul dansului pe sîrmă cu pretenţioasele astea. Vorbim evident de orhidee. Din nou!
Dar să nu lungesc vorba. O parte din stolul meu de orhidee( am explicat în postul anterior că detest formularea de tip colecţie) e format din alea mici. Mici fiindcă sînt mici şi vor rămîne mici atît timp cît vor trai.
Prima categorie: Phalaenopsis ecquestris,cumparate fără etichete de identificare.
Şi după ce m-au încîntat o vară, am început să le pierd din cauza putrezirii tulpinii. Am făcut o greşeală de începător, mulţumindu-mă să studiez starea radăcinilor pe care le vedeam prin ghiveciul transparent şi neîndurîndu-mă să le deranjez fiindcă erau pline de flori.Greşit. La “autopsie” am găsit cauza: acel dop din substrat extrem de compact, de la baza tulpinii, pe care nu l-am îndepărtat şi care a menţinut umezeala continuă, avînd drept urmare putrezirea tulpinii.
Daaar…ştiţi vorba aia că fiecare păţit e priceput? În mod sigur, la refacerea stolului de phalaenopsis equestris, din primavară, nu se va mai repeta greșeala.
Aceeași greșeală am facut-o și în cazurile orhideei phalaenopsis pelorică şi Little zebra. Peloric este denumirea unei mutații genetice care determină ca petalele florii să imite forma limbii. Fiindcă orhideea are limbă.
Ceea ce a mai rămas din grupa mică este ceea ce vă arăt în continuare:
Phalaenopsis Mini Mark.
Phalaenopsis Little Star.
Phalaenopsis Masterpiece.
Aaa. Uitam să vă arat şi mica mea creşă. Visez cu ochii deschişi momentul în care vor deveni adulte şi vor înflori. Uitaţi-vă din ce părinţi provin şi veţi înţelege.
Phalaenopsis Samera Coerulea
Vanda tricolor var. suavis. Aici vorbim de o altă categorie pe care o voi prezenta în alt post.
Spuneam odată că am o deviză și un Maestru: “Ceea ce nu e destul nu e nimic.” – Octavian Paler. N-am căutat în mod special o etichetă pentru modul de a fi ci doar mi-am însușit ceea ce era mai bine definit de către un mare Om.
Plăcerile vieții nu se savurează cu lingurița atunci cînd ți se oferă din plin. La ce bun să-ți tot împarți bucuria în firmituri, făcînd din timp o nesfîrșită înșiruire de clipe incomplete, generatoare de frustrări. Fiindcă, sincer, așa se întîmplă. Nu e niciun pericol să testezi limitele a ceea ce e definit drept „ Destul” fiindcă oricum este diferit prin gradul de satisfacție al fiecăruia. Și încă ceva: nu sînt adepta devizei : „Fără limite”.
Revin la un fapt foarte concret: A avea un hobby sau mai multe.
Iubesc orhideele.
Le cresc de foarte mult timp și evident că am satisfacții dar am făcut și o mulțime de greșeli. Nu vreau să scriu un post cu pretenții de „ specialista în creșterea de…” pentru că nu sînt, ci doar să impărtășesc o bucurie. Mare.
Nu pot evita cîteva date. Anul acesta am constatat o explozie de oferte la prețuri mai mult sau mai puțin convenabile pentru o mare varietate de specii de orhidee. Și dacă tot vă „dăscăleam” puțin mai sus despre cum să profitați de oferta din plin, vă asigur că lecția am aplicat-o în primul rînd pe mine. 🙂
Mă aflu în faza în care știu deja puțin mai mult decît nimic și iată că vă împărtășesc și vouă :
Dintre toate speciile pe care le-am testat pînă acum, cele mai „rezistente” sînt prea frumoasele phalaenopsis și hibrizii lor. Și, între noi fie vorba, și cele mai ieftine. Au rezistat multor greșeli de îngrijire și au demonstrat o forță vitală comparabilă cu aceea a mușcatelor. Adică vor să trăiască, vor să ierte și vor să bucure.
Nu are rost să povestesc cîte pagini de web am citit și cîte videoclipuri despre „cum să..” am urmărit. Pînă la urmă, fără să neg importanța unor informații de bază(substrat, temperatură, lumină și udare) ajung la ceea ce dintotdeauna a pus bazele științei : experiment și observație. Doar dorință să fie. 🙂
Intru puțin în amanunte mai specifice: recent, am avut marea bucurie de a descoperi, cred, la preț de chilipir (și evident a cumpăra, cum altfel) o specie care valorează mult pe piața dedicată dinafară : hibrid phalaenopsis stuartiana x schilleriana. Poza mai jos.
Cum m-am prins că e Ea și numai Ea? După forma florii, de marime medie spre mică, care se deschide cumva într-un unghi ascuțit, cu nasul înainte, după minunata culoare alb-roz pe care o are din combinația celor două varietăți și mai ales după modelul marmorat al frunzelor. Și cînd mă gîndesc la faptul că am gasit-o într-o gramadă de no-name dintr-un cunoscut magazin de bricolaj, zic că am avut noroc. Și eu și ea!
Un alt secret dezvăluit al orhideelor phalaenopsis este parfumul. Peee vreeemuri, printre primele exemplare am avut una care mă tot păcălea. Parcă e, parcă nu. În final și-a dat arama pe față. Sau pe nas. Deocamdată nu i-am găsit ID-ul dar, dupâ forma și culoarea florii, pare a fi un hibrid de phalaenopsis liodoro, e deja matură și da, e parfumatăăăă cînd vrea ea. Adică ieri, de exemplu. Și alaltăieri. Iat-o:
Varietățile parfumate nu pot fi depistate ușor prin magazine pentru că parfumul îl degajă în anumite condiții de lumină și umiditate și/sau într-o anumită perioadă a zilei. Citisem pe undeva că orhideele degajă parfum doar atunci cînd condițiile atmosferice sunt propice pentru zborul insectelor care le polenizează. O fi…
Ca urmare a marelui secret dezvăluit, am devenit orhideo-parfumo-dependentă iar comercianții care cunosc fenomenul au grijă să și precizeze: parfumată.
Nu mai puțin spectaculoasă este și gama coloristică a acestor „fete bune” ale genului. Caut de ieri pe net să identific noul lot proaspăt cumpărat&primit. Și cînd mă gîndesc că de fapt plecasem după cumpărături de-ale gurii… 😆
Iată:
Posibila Doritaenopsis Yu Pin Shirasagi. „Machiajul” e de înaltă ținută…
Următoarea esteee…ăăă…
Aici avem o problemă: nu i-a zis încă nimeni în niciun fel. Mă gîndesc eu la ceva de genul „ Blush spotted cocoa” sau poate mai pe românește „ Cacao, pistruiată și îmbujorată”.
Și încă două „vițelușe” bălțate: Phalaenopsis harlequin și următoarea este o Brown sugar.
Mă opresc aici deocamdată dar voi continua. Bucuria e prea mare ca să nu fie împărtășită. Și încă o precizare : nu-mi place termenul de „ colecție”. Nu adun obiecte ci cresc viață deci prefer termenii de „turmă” , „cireadă” sau „roi”. „STOLUL” îmi este rezervat mie!!!! 🙂
Dacă faceți parte din aceeași categorie aștept să-mi povestiți despre „ stolul/stolurile” voastre, indiferent de natura lor. 🙂
Astăzi am să postez Flori fără prea multe cuvinte. E felul meu de a îngenunchia în întîmpinare.
-
- Amaryllis Royal Velvet
-
- Amaryllis Royal Velvet
-
- Cymbidium
-
- Cymbidium
-
- Dendrobium si phalenopsis
-
- Dendrobium si phalenopsis
-
- Medinilla Magnifica
-
- Medinilla Magnifica
-
- Phalenopsis
-
- Dendrobium
E prima defilare pe podium şi tocmai stîngăcia ei m-a determinat să o selectez dintre candidate. Ştiu sigur că va rămîne veşnic adolescenta care nu ştie să înalţe bărbia şi nici privirea dar care are cea mai autentică emoţie tradusă printr-o roşeaţă de fată sănătoasă. O cheamă Misty
-
- Amaryllis Misty
-
- Amaryllis Misty
-
- Amaryllis Misty
-
- Amaryllis Misty
…şi deja are două mucoase mici, declarate fane, care fac galerie. Am aflat că-s surori, venite din Africa şi botezate Violeta. Amîndouă.
-
- Saintpaulia
-
- Saintpaulia
Cred că lucrurile au degenerat puţin. După primul meci în care nimeni n-a înţeles cine luptă cu cine şi de fapt care e scorul la final, dacă o fi existat vreunul, nimeni nu mai vrea să intre în ring. Au început smiorcăielile precum că un ring nu poate oferi o imagine completă şi că veşmintele sînt mai degrabă potrivite pentru catwalk, nemailuînd în calcul că au inceput să folosească şi parfumuri.
Mdaaa…cred că micuţa mea Jewel e uşor îndrăgostită. Adevărul e că La Paz e mascul bine.
-
- Amaryllis Jewel
-
- Amaryllis Jewel
-
- Amaryllis Jewel
-
- Amaryllis Jewel
Şi iată şi hoţul inimii:
-
- Amaryllis La Paz
-
- Amaryllis La Paz
-
- Amaryllis La Paz
-
- Amaryllis La Paz
Am aruncat mănuşa şi-am promis că ne vedem în ring. Pregătesc de mai bine de un an prima mea vedetă pentru colţul verde. E de fapt un el şi-l cheamă Chico. Amaryllis Chico.
Va lupta la categoria lui proprie, aproape de muscă, deci muşchi nema. Tactica de luptă este una cu totul specială: dacă în colţul roşu este o damă, atunci zîmbeşte, iar dacă adversarul e un El mai dotat ca el, atunci se înfoaie. Şi dacă niciuna dintre metode nu dă rezultate, atunci îi face loc lui Neon zisă şi Piţipoanca, pe care am antrenat-o ca rezervă în caz că leşină ăsta micu’ de emoţie. Pe lîngă tacticile amintite, uşor adaptate genului adversarului, ea mai are un atu: poate fac praf pe oricine cu muuult sclipici.
Am uitat să vă spun. Numele de ring al lui Chico este Balaurul. Ce poate fi mai potrivit unui zîmbet ca ăsta?
-
- Amaryllis Chico
-
- Amaryllis Chico
-
- Amaryllis Chico
-
- Amaryllis Chico
Ohhh… ştiti ce mult îşi doreşte Piţi să fie vedetă fie şi de pe banca de rezervă? Iat-o:
-
- Amaryllis Neon
-
- Amaryllis Neon
-
- Amaryllis Neon
-
- Amaryllis Neon
Degeaba. Doar ştii că nu mă pot abţine. De cîte ori nu adormi înainte ca eu să ajung la punctul de după o primă fraza, muuult după miezul nopţii, cînd lumînările s-au stins şi mi-a fost lene să aprind altele? Că doar pot vorbi şi pe întuneric.
Aşa şi acum.
Vreau doar să ştii ce-ai pierdut după ce-ai închis porţile şi te-ai urcat pe mîrţoaga aia a nostră de-i zice cal. Bine-bine, pur-sînge, cum spui tu.
Ai pierdut chicoteala. Că doar de hlizită m-ai luat şi n-o să te apuci tocmai acuma să negi.
Da, m-am hlizit cînd ai pocnit porţile de ni s-a mai crăpat un vitraliu. Că şi tuuu…nu ştii măsura fermităţii. Vine de la verbul “fermer”, nu-i aşaa? Deeeci, “fermer” nu e egal cu a trînti. Mă rog, să zicem că înteleg că aşa te mişti tu cînd porţi armură. Mai ferm.
Ti-am ascultat paşii! Ooofff, tot pintenii ăia vechi i-ai încălţat. Ştii cum zornăie? Cum chiţăie şoarecii. Da, ştiu că dacă toată lumea ar percepe lucrurile aşa cum le percep eu, s-ar duce naibii şi luptele şi turnirurile şi gîlcevile şi vanităţile.
Ce să fac, dacă nu pot să văd că Regele e gol şi-apoi să proclam serios că e Rege, mă-nţelegi? Fundul gol e fundul gol, nu Majestate.
Pintenii! Şi doar ţi-am cumpărat unii noi de la fierarul din colţ. A bătut fierul ălaaa…de mă gîndeam că intenţionat o face ca să salte preţul. Am vrut să rămîn ca să prind şpilu’ şi să te uimesc mai apoi prin cunoştinţele mele, nedemne cumva de o castelană. Că asta ar mai lipsi, să mă vezi într-o zi cu poalele şi mînecuţele alea de dantelă suflecate, bătînd fierul cît e cald. Cred că nici ţepuse pentru frigărui n-ar ieşi.
Şi-aşa, iată, ieri am mînuit o sapă cu prea mult zel şi m-am ales cu-n ochi vînăt. Lasă, că vecinilor le-am spus că sînt fiica gradinarului că la cum arătam oricum nu m-ar fi crezut de soi. Nobil…hi..hi..hi..
De asta n-am ieşit în foişor să-ţi flutur batista. Adică şi de asta.
Ca să nu te apuce rîsul şi să-ncepem duelul, tu provocîndu-mă cu un compliment
“Ochilăăă!”
Eu replicînd:
“Păsări-lungi!” Cu accent pe i-uri.
Şi tu dîndu-mi lovitura de graţie:
“Lăţilă!”
Să ştii că asta ar fi durut!
Da. Ştiu c-ai să vii repede. Raţiunile luptelor sînt neglijabile dar nu pot fi evitate.Vedeţi şi voi, nu vă apucaţi să ieşiti în cîmp dacă plouă. Staţi în corturi şi beţi nişte ceaiuri. Bine, merge şi un vin fiert. Să nu-mi stai în frig! Pe mîrţ…pur-sîngele ăla al nostru să arunci un ţol că nici el nu e de fier.
Ştiu că lupta se va termina pe cale amiabilă.
Ce n-ai să ştii e că în seara asta aduc ogarii în casă. Nu-mi place să stau singură în faţa focului din semineu şi să vorbesc la pereţi. Şi-apoi ei nu mă întrerup niciodată. Dar sforăie! De ogari vorbesc.
Mdaa…Acuş am să te-aud venind. Evident răcit. Că uite-aşa îmi bat eu gura de pomană. Sînt cu ochii la uşă. Am sfîrşit cuvintele.
Urîtă vreme.
Frumoasă toamnă. Cu tine!
