Nu întotdeauna alegem apele în care ne scăldăm. E unicul mediu necesar pentru supravieţuire fiindcă altfel ne-am fi născut păsări. Ne este predestinată doar specia în care ne naştem fiindcă tragerea la sorţi se face în altă parte.
M-am născut crab, nu fac parte dintre prădători însă dansez cu ei. În fiecare zi.
Iuţi, extrem de iuţi. Dantură perfectă, rînjet larg, mişcări calculate, mereu în aşteptarea momentului pentru muşcătura fatală. Împărţim aceleaşi ape tulburi, ei folosind forţa , eu ridicînd scutul. Forţa brută nu cunoaşte eschiva şi nici placerea anticipării următoarei mişcări. Siguranţa poziţiei pe lanţul trofic provoacă uneori momente de slăbiciune în care rămîn descoperite branhiile.
A înota printre ei e lecţia care te-nvaţă cum să nu te răstoarne valurile, cum să distingi prin ape tulburi şi mai ales cum să le recunoşti dîrele. În timp.
Habar n-au că devii învingător, tu, partener pasiv într-un dans hipnotic, al supravieţuirii.
