Interior. Exterior. Alternanţe.

Astăzi mi-am propus şederea la marginea spectacolului cotidian. Şansa de reuşită pare a fi nulă. Nu poţi sta prea mult la periferie fără un echilibru între ceea ce te atrage şi ceea ce te alungă. Arta asta nu o stăpînesc în totalitate şi de aceea nu ştiu ce traiectorie voi urma. Aş fi fericită să pot gravita în jurul miezului zilei pe un elipsoid. Cercul e un deziderat.

Oraşul la ora prînzului. Un traseu la pas, în ritm uşor alert către o destinaţie. Borduri de zăpadă amestecată cu noroi. Soare nesincer.Trecători îmbracaţi preponderent în griuri. Nu-i privesc direct ci prin imaginile reflectate de vitrinele magazinelor cu aspect la fel de provincial ca şi al lor. Ca şi al meu, poate?

Da. Am obosit. Astăzi vreau să-mi trag sufletul. Pe margine sau într-o margine. În echilibru între nesimţire şi implicare. Mîna de ajutor se întinde în urma unui reflex pe care nu toată lumea îl are. Astăzi îmi ţin pumnii încleştaţi în buzunare.

Destinaţie-ţintă, un mare Mall. Tipic feminin pentru tratarea nemulţumirilor. Încă de la intrare, aerul are miros de prajituri, ca-n copilărie. Cofetărie pe dreapta. Ici-colo standuri cu dulciuri. Nu mă pot hotărî. Ciocolată albă cu vişine sau cea clasică, cu alune.

Înainte să decizi că vrei să ieşi din rînd, calculează exact riscurile. Trebuie să fie o greşeală pe undeva. Mie de ce naiba mi-a dat cu minus?

Îmi arunc privirea la standul cu flori. Mult prea împachetate, mult prea conservate. Combinaţii forţate de forme şi culori care se resping. Ar fi o variantă trandafirii aia roşii de Olanda, înţepeniţi în cozi, pregătiţi parcă pentru poză, însă le cunosc obiceiul de iarnă, acela de a se topi la caldură. Ca nişte himere ale acestui anotimp.

Ciuda se depăşeşte prin exerciţii de respiraţie. Profundă. Sau prin raţionament, dar nu de tipul “ dacă aş fi…dacă n-aş fi…” ci unul detaşat de propria persoană. Dificil. Mai sigur cu respiraţia. Eram pregătită cu replica “Nu-mi ţineţi lecţii pe banii mei, vă rog.” M-a descumpănit prima reacţie. Poliţist vizibil jenat că amendează o femeie care zîmbeşte şi nu comentează. La final, eu vizibil încurcată de fîstîceala lui. “Vă doresc sincer să aveţi o zi bună, mult mai bună decît cum a început” . Am mulţumit pentru urare. Sincer.

Magazine. Intru. Privesc. Pipăi texturi. Imaginez combinaţii. Ea. Mică. Rotundă. Blondă. Uşor trecută. Portofelul pregătit. Marfa pe tejghea, la casă. Mult sclipici. Total final, achitat cash 955.

Gustul e o chestiune de unghi. Din care priveşti.Probabil al meu e obtuz.Nu disting valoarea gunoiului. Nu există tratament.

Destul de aglomerat în Mall, pentru ora prînzului. E vineri şi mă gîndesc la un eventual program de lucru sau de cursuri, care s-ar prelungi mult peste ora la care mă aflu. O adolescentă. Trece însoţită de mama probabil. Păr portocaliu, colanţi animal-print. Mamă decentă. Îmi trece prin minte numele unei culori: cenuşă de trandafiri…Rose dust…

Orice lucru comun poate avea o corespondenţă într-o metaforă. Care ar fi echivalentul poetic al stridenţei ?

Nu ratez niciodată magazinul de parfumuri. Acelaşi bodyguard, un metru patruzeci cu indulgenţă. Privire vigilentă. Mişcările mele îl neliniştesc. Scop atins. Zîmbesc. Angajatele, toate brunete, îmbrăcate în negru, brandul înscris pe spate. Le-aş fi imprimat şi codul de bare. Just for fun! Miros Parfumul. A apărut şi în varianta liqueur…Divin.

Toţi vorbesc despre culorile de Dincolo. N-am auzit pe nimeni vorbind de mirosuri. Şi nici despre gust.

Telefon. Nu-i aşa că iau eu o pîine?
Ăsta e gustul. Al pîinii.

M-am lăsat de fumat…