27 comments on “Subiect fumat

  1. Sa fii capabil sa nutresti continuu si neconditionat acelasi sentiment de iubire, incat sa-i lasi fiintei iubite toata libertatea, fara sa astepti ceva in schimb, ei iata un ideal in iubire.
    Prietenia inseamna in schimb mai mult decat atat. Sa adaugi acelasi lucru fara ca macar sa primesti ceva in schimb, dar sa raspunzi cu promptitudine si atentie de cate ori ti se cere, ei asta-i alta poveste…
    In concluzie omul nu este capabil de astfel de sentimente, de unde si caracterul himeric al celor doua.
    Oricum cat va dainui lumea, cel putin jumatate din viata oricarui om de pe pamant, si-o va pierde in cautarea acestor himere si vor constitui subiectul miliardelor de romane si multimiliardelor de poezii si obiectul a milioane de metri cubi de lacrimi etc. hai ca ma duc la masa 🙂

    • Să-ţi fie de bine, Gi! Uite, acum da, acum putem discuta, fiindcă încă din vechime se ştie că nu poţi filozofa cu burta goală 🙂
      Idealul de iubire pe care l-ai descris, teoretic vorbind, nu cred că poate fi atins în realitate. Altruism, altruism, dar pînă cînd ? Că avem şi noi o răbdare. Să mai mişte şi “partea adversă” ceva, o floare, un zîmbet, o rază de soare, nu? 😆
      Eiii, cu prietenia… ai ceva dreptate. Poate că prietenia implică şi iubire, dar e cu totul de altă natură decît cea la care am făcut referire. Şi aici zic că ar fi necesar să se manifeste obligatoriu bilateral. Că degeaba eşti tu prietenul cuiva, “la bine şi la rău” dacă intotdeauna tot tu pici de gardă 😉 Deeci, să zicem c-am lămurit dilemele. Dai şi tu o cafea? 🙂

  2. Traim intr-o tara libera. Ai libertatea sa-ti doresti orice, cu orisicat de multa insistenta.
    Bine, m-ai convins! Am sa-ti trimit o poza pe mail 😆 O pui la dizolvat într-un pahar cu apă fierbinte.

    • Mmm… Krab roșcățel, în numele și cinstea Prieteniei bilaterale și biunivoce, pot să iau o bobiță de cafea? Mi-aș băga și năsucul în abur, dar mi-e că deja ar părea luare la purtare?! 😳

      • Facem ceşcuţa jumate-jumate, Bursucel! Păi ori e bilaterală chestiunea, ori nu mai e! 😉 🙂

      • Nu mi-aș ierta-o, Krab roșcățel – e cafeaua ta, dăruită cu tot dragul de G. Numai un Prieten poate face așa minunăție de cafea!
        Și-n numele prieteniei – a de implică și muuult bun-simț – nu pot să profit de dărnicia ta! Neee, cafeaua o bei tu, eu ronțăi acum doar bobița… 😉

      • Busucel, nu mă lăsa cu mîna întinsă. Cafeaua se împarte frăţeşte. Bine, dacă nu vrei fiindcă s-a cam răcit, ce-i drept, o să-l rugăm pe Gi să pună acolo pe foc un ibric de vreun litru-doi să ne ajungă. Drept e că doza mea optimă e de două cani(ţe).Şi dacă se mai pune şi de-o tacla-două, e perfecţiunea unei zile 😉 Cum de te-am prins la o oră atît deee…matinală, aş putea zice? 🙂

      • 😆 Eu și dimineața mea cea originală…. Până și la termenii de căutare de azi am găsit Insomnie cruntă… 😳
        Eu zic că nu se face să profităm prea mult de bunătatea izvorâtă din prietenie… că G. ar face cafea, chiar de i-am cere și-o găleată plină-ochi! Că și mie mi-a cam uitat Bunul măsura când vine vorba de minunăția asta aromatăăă! 😉

      • Aaaa, nu te grăbi! Vine acum şi o plăcintă cu brînză, lapte şi muultă vanilie! Acuma o sco(a)t(e) (mama) 😳 din cuptor. Buuunăăă…ca pe aici prin Nord-Est 😉 A zis că ne lasă să stăm ca fetele, de vorbă, da’ cică ţigările să fie, da’ mai puţine 🙄

      • Așa, deci… plăcintă?! 😯
        Mai că aș lăsa drumul Bănesei și-aș porni voinicește spre Nord-Est.. 😳

        Mamele astea… off, că mereu știu ele ce-i mai bun și ce-i mai bine pentru fetele lor! 😆

    • Aura, m-ai prins! 😆 Ăăă…să mă gîndesc acum cum să ies din asta fără să am parte de verdictul “una spui şi alta faci” 🙂 Cum o dau, cum o-ntorc nu prea-mi iese, mai ales c-am declarat pe propria ” tastatură” că mă ghidez după dictonul ” ceea ce nu e de-ajuns nu e nimic”… Gata, ştiu!
      Reformulez. “Nu-ţi dori stelele de pe cer. Fii realist. Unde le-ai putea depozita? Sufletul ţi-e deja plin de visuri”.
      Nu te-am convins, nu-i aşa? 🙂

      • Eh, consecventa nu e intotdeauna un atu, uneori chiar e daunatoare. Viata e o cursa cu obstacole; cistiga cine stie sau intuieste sa aleaga mijloacele potrivite pentru a le depasi.

  3. Subiectul ăsta e mereu de… fumat. Poate pentru că fiecare are definiția lui când vine vorba despre Iubire sau Prietenie. Funcție de gradul de egoism, funcție de abilitatea de a nu(-și) fura căciula.
    Daaar (că eu nu mă pot abține să nu vin cu darul) zic așa Cămara se poate extinde doar la cererea Solicitantului cu acordul Respondentului. Cărămizi se găsesc încă, slavă Domnului! Și-ncap toate stelele cerute. Plus încă una de-i nevoie! Bilateral și biunivoc să fie! 😉

    • Citindu-te, mi-a venit gîndul cel de pe urmă… pe care l-am tot pritocit la începutul ăsta de an. Am zis de cămară că e prea mică şi cred că nu-i adevărat. Doar trebuie făcut loc. Sînt multe lucruri de aruncat, trebuie aerisită şi iată cum se creează spaţiu. Şi dacă e să fiu sinceră, cu asta mă ocup de ceva timp. Mă preocupă raftul Prieteniei : dulceţuri conservate cu praf de stele 😉

      • He he… eu întotdeauna mi-am zis că asta e treaba Prietenilor – să te ajute la nevoie să vezi o altă fațetă a Perspectivei. 🙂
        Ne-am căpătuit noi fără vrere cu Dubiul – e un rău necesar uneori, nu zic nu, dar prea ne pune uneori piedici și ne pune cuiele pe drum… 😐
        Tu pune hărnicia la bătaie – să vezi ce de loc se face în cămară! 🙂

      • Nu ştiu la alţii cum o fi, dar la mine sigur e necesar cîte un ghiont intre coaste din cînd în cînd, atunci cînd dau semne de miopie 🙂 . Treaba cu dubiul nu e frumoasă dar s-a dovedit sănătoasă în unele cazuri. Mă gîndesc că uneori nu e bine să pleci la drum desculţ.
        Urează-mi spor la treabă. În mod sigur va fi bună. 😉

      • Urez cu drag, că-i nevoie, știu și eu… Da-i trebușoară tare frumoasă și eu zic că merită! 🙂

  4. Nici stelele nu trebuie să fie mari și fierbinți, că s-ar putea să te arzi. Eu le prefer pe cele de la hotel sau de pe sticla de coniac. Exclud din start pe cele verzi, care-mi lasă mereu un gust amar! 🙂

    • Petru, felicitări pentru punctul de vedere raţional şi strict bărbătesc 🙂 Noi, fetele, mai avem scăpari că aşa e natura noastră, mai visătoare. Pe lîngă stelele pe care ni le-am dori la borcan, în cămări, mai umblăm uneori şi după cai verzi pe pereţi 😆

  5. Şi totuşi, dear krab607, viaţa ne-ar fi prea insipidă şi mortală de nu ne-am aventura “per aspera ad astra”…Absolutul e şi el maleabil…prin indulgenţa doleanţelor proprii. 🙂

    • Lyz…ştii la ce mă gîndesc, în completarea rîndurilor tale? Că poate de asta ne-am şi ridicat la un moment dat pe două picioare. Ca să putem vedea stelele. Nici eu nu-mi pot închipui viaţa fără aspiraţia către înalt însă am învăţat să-mi evaluez dintru început cît de scurte sau lungi îmi sînt aripile. Dacă steaua e prea departe, strădania e oricum în zadar iar suferinţa nu-şi are rostul. De asta cred că ai dreptate relativ la un Absolut pe măsura fiecăruia.Pe Icar nu l-am înţeles niciodată.Să nu ne dorim darurile Zeilor că nu le vom avea niciodată. Şi asta nu e teoria unui pesimist ci a unui realiste 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s