19 comments on “Liniştea

  1. Frumos tablou ai pictat în cuvinte! Văd imaginile şi mă văd căutând la rându-mi liniştea…

  2. Mi-e sufletul în strigătul tău.
    Mi-ai găsit strigătele mele,
    Mi le-ai furat și le-ai așezat
    Peste strigătul tău,
    Peste strigătul lui,
    Peste strigătele lumii,…

    • Mugur, cred că plătim un preţ pentru simplul fapt de a de “a fiinţa” dar ne-am luat dreptul de a ne revolta atunci cînd acesta nu este complet, aşa cum ni-l dorim. Şi da, şi prin strigăt…

      • Mă întreb dacă strigătele noastre vor fi auzite de cineva, apoi dacă le aude cine trebuie, iar la urmă, dacă le va lua în seamă. Sunt trepte pe care î cercăm a ne urca spre acel drept de “a fi”, apoi dreptul de “a trăi” și nu în ultimul rând, dreptul la viață, acea viață corectă, curată și liberă!
        Geaba strigă sclavul, stăpânul este înconjurat de muzici, cadâne, masa lui este plină cu băuturi fine și mâncăruri alese! Dar sclavul rămâne să-și caute colțul de pâine care să-i lungească trudita-i viață cu încă o zi!

      • Făra a fi ceea ce se numeşte homo religiosus, stiu doar că justiţia divină, căci la ea am facut apel aici, pretinde strigătul din ” cere şi ţi se va da”. Nu discut despre planul uman, aici aplicîndu-se legile lui Anapoda, pe criterii pe care nici oamenii nu le mai înţeleg.

      • Strigătul individual va fi ascultat, dar durerea este colectivă. Ne-ar trebui puterea de mântuire adusă de Domnul Iisus, căci noi cerem scăparea unei întregi țări, a unui întreg popor! Eu, păcatosul, abia dacă mă voi putea mântui pe mine.
        Cu toate acestea, strig alături de tine, poate că fiind doi alăturați, durerea noastră va fi ascultată!

  3. Stiu cateva site-uri unde banuiesc ca autoarea, la doua cuvinte se scarpina in cap, cautand un cuvant cu care sa continue versul si primesc zilnic cate 100 de Like-uri si aprecieri de genul: “Vai ce frumos, m-ai induiosat pana la lacrimi… ” 😆

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s