Falsul sentiment

Interese de serviciu.
Trec cardul prin uşa de acces, lăsînd în urmă agitaţia permanentă de la Centru.
Urc în maşină. Privesc în retrovizor clădirea din beton şi sticlă. N-are flori la ferestre . Sticla fumurie refectă doar imagini exterioare şi niciodată nu oferă interiorul. Nu ştii niciodată dacă acolo e zi sau e seară sau dacă acolo există oameni. Nu ştii dacă sînt albi sau negri, fericiţi sau doar mulţumiţi, dacă e toamnă sau e primăvară. Aerul condiţionat e setat pe aceeaşi temperatură tot timpul anului. 23 de grade. Anotimp permanent, incert, fără înmuguriri şi fără veştejiri.
Privesc camerele de luat vederi. Ştiu că dincolo de lentilă rînjeşte cineva…”Norocoaso!”
Bag cheia în contact şi…Hit the road, Jack!
Oraşul rămîne în urmă, imaginile se derulează rapid, sunetele se estompează. Respir. Din ce în ce mai adînc, mai profund şi parcă aerul are altă densitate. Şi alt miros. Cobor geamurile. Toate. Vreau să ştiu în ce anotimp sîntem. Şi-l recunosc…miros de aguridă, fum de paie. Las curentul să-mi răcească mîinile şi faţa. Există grade Celsius şi sub valoarea de 23.
Scot ochelarii. Fumurii. Fac parte din uniformă. Neagră. Absolut necesari pentru a corecta culorile. Imaginile reale sînt eronate, aşa mi s-a spus. Necesită corecţii de gamma. Nu este permis roşu aprins decît la semafoare şi uneori la trecerile peste calea ferată. Dar nu obligatoriu.
Traficul se răreşte. Şoseaua mă conduce către o destinaţie pe care încep s-o uit… Ca denumire. Nu mai văd nici bornele kilometrice. Merg spre Nord cu cerul în faţă şi peisajul mi se pare străin. Mi-e teamă că pentru o secundă am adormit la volan şi omor frînele, oprind pe dreapta.
Nu mai am recepţii pe radio, doar zgomot. Mobilul e în căutarea unei reţele inexistente. Mă sperii.
Mă bucur.
Reţeaua s-a sfîrşit aici. Sînt nicăieri. Sînt liberă. Doar eu şi cerul.
Apel sonor prelung. Mă dezmeticesc cu greu. Fac gestul automat de a apăsa pe tasta “Răspunde” şi descleştez fălcile pentru un “Da”.
“Staţionezi de 23 de minute la coordonatele XYZ . Probleme cu maşina? ”
“Nu.”
“Mai ai 23 de kilometri şi eşti în întîrziere. Recuperează. Ştii că nu le place să aştepte.”

Centrul e peste tot.
Am visat că sînt pasăre. Cred că din cauza cerului. Nu le-o voi spune. Se vor îndesi controalele medicale şi testările psihologice cu verdict “Inapt”.