Nu întotdeauna alegem apele în care ne scăldăm. E unicul mediu necesar pentru supravieţuire fiindcă altfel ne-am fi născut păsări. Ne este predestinată doar specia în care ne naştem fiindcă tragerea la sorţi se face în altă parte.
M-am născut crab, nu fac parte dintre prădători însă dansez cu ei. În fiecare zi.
Iuţi, extrem de iuţi. Dantură perfectă, rînjet larg, mişcări calculate, mereu în aşteptarea momentului pentru muşcătura fatală. Împărţim aceleaşi ape tulburi, ei folosind forţa , eu ridicînd scutul. Forţa brută nu cunoaşte eschiva şi nici placerea anticipării următoarei mişcări. Siguranţa poziţiei pe lanţul trofic provoacă uneori momente de slăbiciune în care rămîn descoperite branhiile.
A înota printre ei e lecţia care te-nvaţă cum să nu te răstoarne valurile, cum să distingi prin ape tulburi şi mai ales cum să le recunoşti dîrele. În timp.
Habar n-au că devii învingător, tu, partener pasiv într-un dans hipnotic, al supravieţuirii.
Feroce animal, poetică descriere!
Vieţuieşte printre noi 🙂
Mereu mă uimești, știi? 🙂
😯 De ce? Că trăiesc printre nişte rechinaşi? Nu-s mulţi…doar cît să fie de săminţă…N-au calibrul Marelui Alb 🙂 Ce, parcă tu nu-i cunoşti?
De felul aparte în care expui lucrurile… 😎
Eh, îi știu… pe unii îi ignor, pe alți-i ocolesc, altora le zâmbesc (să vadă că am și eu colți :grin:) – fiecăruia fix pe măsură! 😉
Bursucel, îţi mulţumesc!
Cu plăcere, Krab roșcățel! 🙂
Daa… chipul zambitor si ochii mici, nu lasa sa se intrevada nimic din urmatoarea lor miscare.
Simt mirosul prazii de departe si actioneaza fulgerator, ca din instinct, smulgand din ea, bucati cat mai mari. La “festin” vin de cele mai multe ori si altii, care-si infing coltii ascutiti in aceeasi prada…
Dansul cu ei este ca la tango. Presupune sincronizarea pasilor, unul la dreapta atrage dupa sine altul la stanga “partenerului”. Niciodata altfel. Daca te-ai asezat in fata lui… esti mancat ! 🙂
Ok 🙂 După toate cele comentate, s-ar impune nişte concluzii. Dacă ne-au ales parteneri atunci:
Unu: Sigur noi nu sîntem rechini… că ăştia nu dansează între ei.
Doi: Sîntem potenţiale prăzi importante… nu se incurcă ei cu plancton să aibă ulterior ce să scobească printre dinţi 🙂
Deci? Sîntem şi noi nişte peşti mari! (fărăăăă conotaţii!!! 😆 )
Sigur…. suntem un fel de foci 😎
ceea ce m-a fascinat la rechinii e ca pot dormi în timp ce continua sa înnoate… 🙂 exista 2 specii care dorm pe fundu’ oceanului(marii), o parte din creier ramâne “trezita” pentru a controla toate miscarile, iar celalalta se “odineste”… 🙂 Daca ar sta nemiscati, s-ar înneca!
cât despre rechinii umani, exista pe toate meridianele… 😀
Melanie, lasă-mă să divaghez puţin pe tema funcţionării sistemului neurovegetativ şi în timpul somnului 🙂 Mă bucură că Marele Arhitect n-a ales pentru noi schema de funcţionare pe care a stabilit-o pentru rechini 🙂 Ar fi fost puţin mai incomod ca în timpul somnului, pe lîngă respiraţie să fie absolut necesar să ne mai şi mişcăm permanent prin casă 😆 Unii dintre noi au disfuncţionalitatea asta, la care bine că nu s-a adăugat şi modificarea dentiţiei 🙂 .O zi minunată îti doresc! 🙂
🙂 figura esti, sweet Crabby! Sanatate si-o dupa-amiaza lejera… cu drag, Cappy-Mel 🙂